Ține minte Valérie! Când mintea o ia razna… Un pas după altul!!!

Am rău de înălțime. Rău de tot. La munte, nu pot să mă apropii de o prăpastie. Simt pericol în tot trupul. Tremur. Mi se blochează respirația. Transpir… și mă pot bloca pur și simplu. Încremesc. Nu e deloc plăcut. Dar totuși, iubesc muntele.

Odată am ajuns pe creasta de la Piatra Craiului. Nedorind să mă întorc de unde am venit, am hotărât cu grupul meu de prieteni să mergem un pic pe creastă până când găsim un alt drum de coborâre. În loc de 30 minute de mers pe creastă…am petrecut mai mult de 3 ore. Pentru mine, o aventură în sine. O aventură pe care trupul meu, sufletul meu și mintea mea nu au cum să o uite. 

În anumite locuri, piciorul drept era pe un versant iar piciorul stâng pe celălalt. Îmi țineam respirația. Încercam să nu o iau razna. Dacă ridicam privirea la 10 m în față, zăream pietre imposibil de trecut iar lângă ele prăpastie… Mintea mea a intrat în panică: “e nebunie, e o misiune imposibilă, nu o să reușesc, nu pot”, respirația s-a accelerat și picioarele au început să se se înmoaie. 

Atunci, singurul lucru care m-a ajutat a fost acest îndemn dintr-un cântec francez: “Mets un pieds devant l’autre !” (înainte pas cu pas!). Mă concentram la picioarele mele, la pasul pe care îl făceam: “să fiu atentă doar la pasul pe care îl fac acum” – un pas sigur, care apasă o bucată de pământ stabil. Și încă un alt pas, sigur… Încă un pas, încă unul. Așa am reușit să merg 3 ore pe creastă. Evitând să mă uit prea departe în față – căci atunci îmi pierdeam instant orice speranță că o să pot reuși și riscam să încremenesc. Focalizându-mă pe fiecare pas pe care îl făceam. “Mets un pieds devant l’autre”!

Am scris asta, ca să îmi amintesc de această lecție. Și cine știe, poate vă ajută și pe voi.

Nu știm cât de lung o să fie drumul. Știm că e foarte probabil să fie unul complicat și cu provocări. Dar hai să facem fiecare pas. Să luăm fiecare provocare, una dupa alta. Și dacă mintea o ia razna și  începe să deruleze milioane de scenarii, ne putem reaminti că avem un corp și să-l simțim, putem să privim ce este în jurul nostru în mod concret – obiectele și să respirăm.

Autor: valerieciolosvillemin

Qualified Mindfulness Trainer (MBSR) by Massachusetts University